Este titlul programului prin care, în cadrul Iola Center, punem gratuit la dispoziția a 50 copii (cu vârsta între 3 – 18 ani), în perioada vacanței de vară, sistemul Walker View, unic în Bacău, de educare și corectare a mersului.

Tot ce trebuie să faceți pentru a vă înscrie este să ne trimiteți un mesaj privat pe Facebook sau să completați formularul de contact din linkul din comentarii, pentru a stabili detaliile legate de programare.

Un mers corect este ceea ce ne ferește, mai târziu, de afecțiunile care au legătură nu doar cu sistemul locomotor, ci cu tot ceea ce interacționează acesta.

A merge corect implică procese care au legătură cu creierul, măduva spinării, sistemul nervos periferic, mușchii, oasele, articulațiile, iar Walker View, un sistem unic în Bacău, prietenos cu cei mici și cei mari, cu o interfață grafică atractivă, ne ajută să obținem rezultate cu un strop de distracție.

Copiii vor petrece câteva minute într-o ambianță plăcută, iar noi vom obține date pe care le vom prelucra pentru a oferi cele mai bune răspunsuri legate de pașii pe care să-i urmeze pentru a merge corect.

Vom urmări analiza de mers, corectarea posturii, educarea mersului, analizând simetria contactului cu solul și a posturii în timp real, pe baza unor senzori prezenți în banda de alergare și prelucrați automat de un soft special.

Fiecare copil este unic, fiecare are anumiți parametri de balans, flexibilitate, stabilitate, iar identificarea timpurie a micilor erori determină o dezvoltare armonioasă. Și cine nu vrea asta, pentru copiii săi?

Programările se fac in limita locurilor disponibile, vom anunța printr-un mesaj pe această pagină de Facebook când locurile vor fi epuizate.

#iolacenter #invatamsamergemcorect #kinetoterapie #bacau #walkerview

Pentru programări legate de celelalte servicii ale Iola Center rămân valabile datele noastre de contact.

0771/237.020 sau 0334/409.020